Povestea unei antrenoare

   

Foc şi Pară este urmarea firească a poveştii unui antrenor. Este rezultatul care se întoarce necondiţionat, ca urmare a eforturilor depuse.   În momentul în care te angajezi cu toate forţele pe  calea ta, oportunităţile, conexiunile şi relaţiile de care ai nevoie se materializează fără efort. Nu cred că pot să pun povestea lui ”Foc şi pară” în câteva cuvinte. E vorba de un proces amplu, de un context. 

 Cred că tărie că pot oferi o valoare oamenilor din jur. Până la urmă nu este vorba doar de a face sport. Este vorba de un stil de viaţă, pe care oamenii îl adoptă. La fel cum nu acele mişcări specifice de Tae Bo le adună pe fete în jurul meu, ci energia pe care o transmit. Cred că lucrurile se petrec la un nivel mult mai subtil. Energia şi entuziasmul pe care le depui când faci ceva ce ţi-ai asumat, când faci ceva care devine calea ta, emană o energie. Acea energie se transmite mai departe. Acea energie coagulează oamenii ,situaţiile şi evenimentele potrivite la un loc. 

 La cursurile pe care le-am urmat am cunoscut oameni asemenea mie. Oameni care erau pe calea lor, oameni care s-au angajat pe acelaşi drum ca şi mine. Am legat relaţii foarte strânse cu unii dintre ei. Inevitabil în scurt timp aceştia au devenit parte din echipa mea. Nici nu ştiu când lucrurile au început să se mişte în jurul meu. La început am făcut totul într-un spaţiu provizoriu, care nu era propice pentru activităţi sportive. Char şi-aşa am avut fete care veneau la sală doar pentru a face Tae Bo cu mine.  Am putut simţi că ceva peste mine mă îndruma într-o direcţie anume pe care eu la acel moment nu puteam să o văd sau să o înţeleg. Apoi a venit clipa în care a trebuit să părăsesc acel spaţiu. Practic aveam deja fetele care veneau pentru mine, îl aveam pe Sergiu care se implicase în această activitate, şi am simţit că această poveste nu se poate opri aici. Am început să întreb pe ici-colo de un spaţiu... Apoi a început nebunia! Nu ţin minte ca vreodată în viaţa mea lucrurile să se fi desfăşurat cu asemenea viteză în jurul meu. Deşi plecasem de la zero, în două zile am găsit sala potrivită, care la acel moment nici nu ştiam dacă mi-o pot permite. Apoi avea nevoie de multe reparaţii iar eu nu aveam un buget prevăzut pentru acest proiect. Imediat au început să apară soluţii... de nicăieri. De la bartere, la oferte de colaborare, pe toate planurile. Cred că în mai puţin de o săptămână aveam brandul ”Foc şi pară” creat, sala aranjată, imaginea media pregătită,mesajul de marketing, antrenori care voiau să facă parte din echipa mea. Lansarea neoficială a fost un succes. Practic sala a fost plină. Pot să spun că trăiam un vis realmente. Un vis prinsese viaţă. Mi s-au luat interviuri, s-au făcut şedinţe foto, în condiţiile în care fetele de obicei sunt reticente. De obicei când se anunţă şedinţe foto sau acţiuni de mediatizare vin mai puţine, pentru că nu le place să se expună. De data asta a fost exact învers. Părea că tot Universul mă susţine.   Foc şi Pară nu este o întâmplare până la urmă şi nici nu aş putea spune că este creaţia mea. Este rezultatul unei echipe, este rezultatul unor oameni pe care viaţa i-a pus împreună într-o colaborare fluentă... O fluenţă materializată într-un plan perfect aş putea spune.   

Articol preluat de pe focsipara.qbn.ro